Ritualurile Munay-Ki

Școala Medicina Vieții Valentin Neață Fondator Șamanism

„Munay” înseamnă iubire în limba Quechua, dar nu orice fel de iubire, ci o iubire conștientă, aliniată, necondiționatǎ, care curge din inimă, din voința sacră de a trăi în armonie cu tot ceea ce este. „Ki” înseamnă energie, forță vitală. Împreună, Munay-Ki înseamnă Puterea Iubirii – o iubire care transformă, trezește, vindecă.
 
Cele 9 Ritualuri Munay-Ki sunt inițieri sacre transmise din generație în generație de către șamanii Q’ero din Anzii peruvieni, păstrători ai unei linii vii de cunoaștere străveche, autenticității și comuniunii cu Pământul. Ele nu sunt simple ceremonii, ci transmisii energetice profunde care activează în noi coduri de lumină, deschid porți către o altă percepție asupra realității și ne sprijină să ne reamintim cine suntem cu adevărat.

O călătorie prin Chakana, crucea andină

În călătoria noastră în jurul Chakanei, simbolul sacru al interconexiunii celor trei lumi: Uku Pacha (lumea de jos, a strămoșilor și a umbrei), Kay Pacha (lumea de mijloc, a prezentului și a relațiilor) și Hanan Pacha (lumea de sus, a spiritului și viziunii), primim cele 9 ritualuri ca pe niște porți ale inițierii interioare.
 
Fiecare ritual este o sămânță de lumină plantată în câmpul nostru energetic. Cu susținerea practicii și a intenției, aceste semințe germinează, cresc și se manifestă în viața noastră ca și claritate, putere personală, intuiție trezită, discernământ, iubire necondiționată și o conexiune profundă cu Sinele.

Fiecare ritual Munay-Ki este o inițiere, o poartă sacră prin care trecem spre o versiune mai conștientă, mai vie, mai aliniată a sinelui nostru. Aceste ritualuri nu vin din exterior ca să adauge ceva artificial peste cine suntem. Ele trezesc ceea ce deja există în noi, memoria străveche a sufletului, înțelepciunea străbunilor, conexiunea cu forțele subtile ale creației.

Parcurgerea celor nouă ritualuri este o călătorie inițiatică în conștiință, un proces de trezire interioară prin care ne desprindem de vechile identități și tipare, pentru a păși în arhetipul Ființei de Lumină. Este o spirală evolutivă care ne poartă de la vindecarea trecutului, la integrarea prezentului și deschiderea către o viziune înaltă asupra vieții.

Cele 9 ritualuri – trezirea noii ființe

  • Humpeq – Mâinile vindecătoare: activarea capacității tale de vindecare și binecuvântare prin energia vindecătorilor străvechi
  • Benzile de putere și protecție: cinci benzi energetice ce te conectează cu elementele naturii, purificând și protejând câmpul tău energetic
  • Ayni Karpay – Ritul Armoniei: aransmiterea arhetipurilor universale pentru integritatea fizică și emoțională și relații echilibrate
  • Kawak – Vederea spirituală: activarea celui de-al treilea ochi și a conexiunii cu inima, deschizând noi căi energetice
  • Pampamesayok – Păstrătorii Zilei: conectarea cu vindecători ai comunității, armonizarea vieții și vindecarea relației cu femininul sacru
  • Altomesayok – Păstrătorii Înțelepciunii Munților: vindecarea relației cu masculinul și conexiunea cu înțelepciunea naturii și a muntelui
  • Kurakakullak – Păstrătorii Pământului (Înțelepciunii Stelelor): conectarea cu înțelepciunea cosmică, încetinind procesul de îmbătrânire și întărind rezistența la boli
  • Mosoq – Ritul Timpurilor ce vor veni / Păstrătorii Stelelor: pregătirea pentru saltul de conștiință al epocii noastre
  • Taitanchis – Ritul Creatorului: trezirea scânteii divine interioare, înțelegerea faptului că suntem parte din creația divină. 

Aceste ritualuri nu sunt legate de o religie sau dogmă. Ele sunt un limbaj energetic universal, care vorbește inimii, celulelor, sufletului. Se transmit din câmp în câmp, prin intenție, respirație, atingere sacră și activare conștientă. Sunt simple în formă, dar profunde ca efect.
Cu fiecare ritual primit, se plantează o sămânță de lumină, iar prin practică, prezență și onorarea procesului interior, aceste semințe încep să prindă rădăcini, să înflorească, să transforme.
 
Munay-Ki ne învață că suntem co-creatori ai propriei realități și ne susține să putem acționa dintr-un spațiu de claritate, iubire, discernământ și putere personală. Accesăm puterea de a elibera ceea ce nu ne mai servește și să ne așezăm cu încredere în viața care ne cheamă.

Aceste nouă inițieri energetice activează în noi:

  • capacitatea de autovindecare și susținere a vindecării altora
  • o protecție naturală a câmpului tău energetic
  • o conexiune profundă cu natura, ciclurile vieții și energia Pământului
  • acces la cunoaștere intuitivă și arhetipală
  • claritate în misiunea personală
  • integrarea umbrelor și curățarea tiparelor moștenite
  • o ancorare autentică în cine suntem cu adevărat, dincolo de frici și condiționări.

Munay-Ki este o chemare, o inițiere în puterea iubirii

Aceste transmisii energetice ne deschid o cale profundă de vindecare, permițându-ne să eliberăm răni adânc înrădăcinate și să reprogramăm moștenirea epigenetică și transgenerațională. Ele ne susțin să transformăm corpul energetic până la nivelul ADN-ului, ajutându-ne să cultivăm un nou corp, care să îmbătrânească, să se vindece și să se desprindă de viață în armonie cu legile Universului.
 
Dacă simți că a venit momentul să-ți asumi propria cale de transformare și să îți trezești forța interioară, această serie de ritualuri este pentru tine. Facilitatorii școlii noastre sunt Valentin Neață și Aurora Dumitrescu. Te invităm să te înscrii la cursurile și evenimentele noastre.

Munay, cu iubire. Cu putere. Cu înțelepciune.

Calendar evenimente Munay-Ki:

    Ai întrebări?
    Suntem aici pentru tine.

    Explorarea interioară vine adesea cu nelămuriri, curiozități sau dorința de a înțelege mai bine cum lucrăm. Dacă nu ai găsit răspunsul căutat pe site, în detaliile evenimentelor din secțiunea Calendar și nici în întrebările frecvente de mai jos sau simți nevoia să afli mai multe informații, te încurajăm să ne scrii. Lasă-ne un mesaj și îți vom răspunde în cel mai scurt timp posibil.

    Găsești noutăți și aici:
    GDPR

    Testimoniale

    stele rating

    Roata Vieții a fost oglinda clară de care aveam nevoie ca să-mi regăsesc echilibrul și direcția, un moment revelator care a adus claritate și reconectare cu ce e cu adevărat important pentru mine. M-a ajutat să-mi aliniez pașii cu inima și să pornesc mai încrezător pe drumul meu.

    Mihai

    stele rating

    Sesiunea de Iluminare a fost ca o renaștere interioară. Am simțit cum o lumină blândă pătrunde în straturile adânci ale ființei mele, eliberând tensiuni vechi și aducând o pace pe care o căutam de mult. Simt că pot să accesez posibilități care nu erau disponibile până acum.

    Șerban

    stele rating

    A fost ca și cum o parte pierdută din mine s-a întors acasă; m-am simțit din nou întreagă, prezentă și ancorată în cine sunt cu adevărat. Am regăsit o liniște profundă și o claritate pe care nu le mai simțisem de ani, ca și cum sufletul meu a fost văzut, ascultat și îmbrățișat.

    Ioana

    Articole

    Medicina energetică șamanică nu repară, ci susține: creează acel spațiu sacru în care sufletul își amintește cine este și își regăsește puterea. În această secțiune găsești câteva linkuri rapide către o parte dintre articolele scrise de Valentin Neață, texte care te pot sprijini să înțelegi mai clar cum funcționează Corpul de Lumină, ce înseamnă vindecarea în plan energetic și cum poți integra aceste perspective în parcursul tău personal. Te invităm să le citești.