Bine ai venit la Școala Medicina Vieții!
Această școală s-a născut dintr-o chemare profundă — chemarea de a ne reaminti cine suntem cu adevărat, dincolo de poveștile pe care le purtăm și dincolo de zgomotul lumii. Este un spațiu de învățare, transformare și reîntoarcere la esență, inspirat de înțelepciunea vie a tradițiilor șamanice din Anzi, transmisă prin experiență directă, cu respect și recunoștință față de liniile ancestrale de cunoaștere.
Aici, calea nu este una teoretică, ci trăită — este o călătorie profundă, practică și sacră, în care ne reîntoarcem pas cu pas în centrul ființei noastre și în legătură cu Marele Spirit. Fie că ești la început de drum sau într-o etapă mai matură a evoluției tale, ești binevenit(ă) să pășești alături de noi în acest spațiu de vindecare, conexiune și reamintire.

Școala Medicina Vieții
Credem că fiecare ființă umană poartă în sine o esență profundă, autentică și înțeleaptă. Viziunea noastră este ca prin învățăturile transmise, fiecare om să ajungă să se reconecteze cu această esență – cu Sinele său adevărat – și cu Marele Spirit, sursa vieții, iubirii și conștiinței. Aceasta este o cale de reamintire, de întoarcere către ceea ce suntem cu adevărat.
Ne asumăm cu smerenie și responsabilitate misiunea de a transmite, într-un mod viu și autentic, învățăturile ancestrale primite direct de la șamanii Q’ero – înalții preoți ai tradiției incașe, care ne învață cum să trăim în armonie cu natura, cu sufletul și cu întregul, cultivând respectul profund față de toate formele de viață.
Ce poți învăța la Școala Medicina Vieții
Programele noastre te introduc în medicina energetică a Păstrătorilor Pământului din Anzii înalți (Peru), împletind învățături străvechi cu practici moderne de lucru cu energia și sufletul.
La Școala Medicina Vieții, deschidem spații de explorare interioară și vindecare, inspirate din înțelepciunea tradiției Q’ero – o moștenire sacră care ne invită să ne reconectăm cu natura, cu sufletul nostru și cu ritmurile firești ale vieții. Ritualurile, ceremoniile și practicile energetice pe care le oferim, susțin profețiile despre o lume nouă, întemeiată pe iubire, conștiență și respect profund între oameni.
Lucrul împreună se desfășoară pe mai multe niveluri: energetic, emoțional, mental, spiritual și fizic. Este o muncă profundă, care ne aduce înapoi către întregire, către acasă în noi înșine. Pe măsură ce ne vindecăm și ne adunăm părțile risipite, devenim mai prezenți, mai puternici și mai capabili să susținem echilibrat viața din jurul nostru.
Aceasta este Calea pe care noi fondatorii Școlii Medicina Vieții, o urmăm și te invităm să o parcurgi cu inima deschisă.
Despre fondatori
Valentin Neață si echipa sa au înființat în 2025 Școala Medicina Vieții, o inițiativă născută din chemarea profundă de a aduce în lume înțelepciunea vie a tradițiilor ancestrale. Cu o experiență bogată în practica Roții Medicinei și în susținerea proceselor de transformare personală, creează împreună spații de învățare, vindecare și reamintire, în care cunoașterea sacră a Păstrătorilor Pământului este transmisă cu autenticitate, claritate și prezență. Sunt dedicați să ofere contexte sigure, ancorate și inspiratoare, în care fiecare persoană să se poată reconecta cu propria esență, cu natura și cu spiritul, pentru a păși cu încredere pe propria cale.

VALENTIN NEAȚĂ
Ghid, facilitator și consilier în dezvoltare personală, dedicat de peste un deceniu susținerii proceselor de transformare interioară. În 2010 a fost instruit în practicile și procesele Medicinei Energetice prin școala “Four Winds” a lui Alberto Villoldo. Și-a dat seama de puterea și complexitatea acestor învățături sacre și de importanța de a fi transmise mai departe, în lume. Apoi și-a aprofundat cunoștințele și experiența în practica șamanică începând cu anul 2011, sub îndrumarea directă a lui Chris Waters și a șamanilor Q’ero din Anzi, parcurgând în mod repetat Roata Medicinei și a Vieții și integrând în profunzime învățăturile ancestrale andine.
În 2017 este certificat Consilier pentru Dezvoltare Personală. Elementele însușite în această pregătire îi conferă o și mai mare capacitate de a îndruma pe cei care au nevoie de ghidare. Îmbinarea tehnicilor moderne de psihanaliză și a practicilor medicinei energetice l-au inspirat să fie în serviciu și să ghideze zeci de persoane în a-și găsi și păși în adevărata călătorie a vieții. Tot în 2017, Valentin Neață devine Formator certificat, căpătând noi valențe în munca de predare și îndrumare a valorilor Medicinei Vieții. Competențele de formator asimilate l-au ajutat, în cei 8 ani de lucru cu grupurile de studenți, să transmită mai departe învățăturile acestei medicine. Între 2018 și 2024, a făcut parte din echipa lui Chris Waters, contribuind la susținerea și predarea Roții Medicinei în România, un model sacru și ancestral de transformare interioară. Îi însoțește pe cei care simt chemarea schimbării să-și elibereze trecutul, să-și redescopere vitalitatea și bucuria și să pășească cu încredere într-o nouă etapă de viață – în contact autentic cu Sinele, cu natura și cu spiritul. Este o prezență caldă, clară și autentică, care oferă un spațiu sigur pentru vindecare, inițiere și reamintire a cine suntem cu adevărat. Ca facilitator, creează contexte vii de transformare, în care fiecare își poate regăsi centrul, înțelepciunea interioară și direcția autentică a sufletului.

AURORA DUMITRESCU
Cu o experiență de peste un deceniu în explorarea și sprijinirea proceselor de transformare interioară, îmbinând în activitatea sa rolurile de scriitoare, ghid, facilitator și consilier în dezvoltare personală. În 2018, a fost instruită în practicile și procesele Medicinii Energetice prin Academia Șamanică Spirit of the Inka, fondată și coordonată de Chris Waters, în strânsă legătură cu șamanii Q’ero din Anzi. A parcurs ulterior, în mod repetat, Roata Medicinei și Roata Vieții, aprofundând și integrând aceste învățături.
Începând cu anul 2014, în calitate de consilier pentru dezvoltare personală în cadrul Asociației Încredere, a sprijinit numeroase persoane aflate în căutarea clarității, a unei noi perspective și a reconectării cu sinele. Experiența acumulată și formarea continuă îi permit să însoțească pe cei care simt chemarea unei transformări profunde, eliberatoare, pentru a-și redescoperi vitalitatea, bucuria și încrederea în propria putere.
Cu o prezență feminină caldă, empatică și autentică, creează un spațiu sigur de explorare interioară, în care curajul, înțelepciunea și claritatea pot înflori, amintind fiecăruia cine este cu adevărat.
Romancieră ajunsă la maturitate artistică, este autoarea a șase volume în care tematica spirituală ocupă un loc central. Cărțile sale sunt, în esență, călătorii către autocunoaștere. Este cunoscută mai ales prin romanul „Șamanul”, în care procesul de vindecare al personajelor se desfășoară prin depășirea limitelor, susținerea unei viziuni vindecate și atingerea acelui loc al infinității din care se naște o nouă poveste, scrisă pe o coală albă.
Articole
Medicina energetică șamanică nu repară, ci susține: creează acel spațiu sacru în care sufletul își amintește cine este și își regăsește puterea. În această secțiune găsești câteva linkuri rapide către o parte dintre articolele scrise de Valentin Neață, texte care te pot sprijini să înțelegi mai clar cum funcționează Corpul de Lumină, ce înseamnă vindecarea în plan energetic și cum poți integra aceste perspective în parcursul tău personal. Te invităm să le citești.



