Roata Vieții

Școala Medicina Vieții Valentin Neață Fondator Șamanism Peruan Ceremonie

În vremuri de incertitudine, fragmentare și căutare profundă, avem nevoie mai mult ca oricând de o hartă. O hartă care să ne arate nu doar unde suntem, ci și cine suntem cu adevărat. La Școala Medicina Vieții, această hartă este Roata Vieții – o călătorie inițiatică inspirată din Roata Medicinei (Medicine Wheel), un simbol străvechi al vindecării și transformării, reinterpretat pentru omul modern. Originile Roții Medicinei se pierd în timp, fiind parte integrantă din cosmologia și practica spirituală a popoarelor indigene din Americi. O regăsim în tradițiile nativilor nord-americani Lakota, Cheyenne, Cree, dar și în cultura andină, păstrată vie de Q’ero, considerați ultimii purtători autentici ai înțelepciunii incașe. Acest simbol sacru al cercului, al ciclurilor și echilibrului este o expresie vie a legăturii dintre om, Pământ și Spirit.

În forma sa modernă, Roata a fost adusă în atenția occidentalilor prin munca lui Alberto Villoldo, psiholog și antropolog, care a petrecut peste două decenii în Anzi și Amazon, învățând direct de la maeștrii Q’ero. El a structurat această înțelepciune milenară într-un proces transformator clar, organizat în patru direcții sacre: Sud, Vest, Nord și Est, fiecare reprezentând o etapă a evoluției interioare și o fațetă a ființei noastre.

Roata Vieții este o hartă a conștiinței. Nu o teorie, nu o metaforă abstractă, ci o structură vie prin care omul își poate vindeca rănile, elibera trecutul, transfigura fricile și blocajele, activând în locul lor resurse profunde de putere, claritate și iubire. Fiecare direcție a Roții ne invită într-un spațiu sacru al transformării: în Sud, învățăm să lăsăm în urmă ceea ce nu ne mai servește; în Vest, privim în față umbrele și ne revendicăm curajul; în Nord, urmăm calea inimii, ghidați de darurile strămoșilor; iar în Est, ne deschidem viziunii și zborului sufletului nostru.

Structura Roții Vieții – Cele Patru Direcții Sacre

Villoldo a structurat Roata ca o călătorie în cele patru direcții sacre, fiecare asociată cu un animal de putere, un corp energetic și o etapă a evoluției sufletului:

1. Direcția Sud

  • Animal de putere: Șarpele (Sachamama)
  • Corp: Corpul fizic
  • Teme importante: Vindecarea rănilor, renunțarea la trecut, eliberarea fricilor

2. Direcția Vest

  • Animal de putere: Jaguarul (Otorongo)
  • Corp: Corpul mental/ emoțional
  • Teme importante: Moarte simbolică, curaj, eliberarea umbrelor și moștenirilor ancestrale

3. Direcția Nord

  • Animal de putere: Colibriul (Q’enti)
  • Corp: Corpul sufletului
  • Teme importante: Calea inimii, credință, activarea resurselor și darurilor strămoșilor

4. Direcția Est

  • Animal de putere: Vulturul/ Condorul (Apuchin)
  • Corp: Corpul energetic/ spiritual
  • Teme importante: Viziune, zbor spiritual, libertate, claritate asupra propriei misiuni
Școala Medicina Vieții Valentin Neață Fondator Șamanism Peruan Vindecare

Sursa sacră – învățăturile Q’ero și cosmologia celor trei lumi

Roata Vieții își are rădăcinile în înțelepciunea străveche a poporului Q’ero din Anzi. Această viziune sacră asupra existenței împarte lumea în trei dimensiuni interconectate:

  • Uku Pacha – lumea de jos, spațiul inconștientului personal, al memoriei ancestrale și al umbrelor care așteaptă să fie conștientizate și vindecate
  • Kay Pacha – lumea de mijloc, realitatea concretă în care trăim, relaționăm și ne manifestăm alegerile
  • Hanan Pacha – lumea de sus, dimensiunea spiritului, a inspirației și a viziunii înalte, locul inconștientului colectiv

Această cosmologie ne oferă o hartă vie a conștiinței, prin care învățăm să lucrăm cu toate nivelurile ființei noastre, de la rădăcinile profunde ale trecutului, la prezentul asumat și până la chemarea sufletului spre o viziune mai înaltă a existenței noastre.

Roata Vieții le unește într-un proces coerent de reîntregire: ne sprijină să eliberăm ceea ce nu ne mai servește, să murim simbolic față de vechile povești și să renaștem în autenticitatea ființei noastre. Este o invitație la transformare profundă, la trăirea unei vieți aliniate, în armonie cu Pământul, cu Cerul și cu cine suntem cu adevărat.

Profețiile Incașe și timpul Pachakutti – Marea Schimbare

Această cunoaștere nu a fost destinată doar câtorva inițiați. Dimpotrivă, ea vine la suprafață acum, în acest moment istoric marcat de Pachakutti – Marea Schimbare. Potrivit profețiilor incașe, lumea trăiește o răsturnare profundă de paradigmă. Un nou ciclu de umanitate se naște. Oamenii sunt chemați să se întoarcă la Pământ, să trăiască în armonie cu natura, cu ceilalți și cu sinele lor autentic.
 
Această chemare nu este una exterioară, ci o reamintire; o activare a unui cod interior care știe că viața poate fi mai mult decât supraviețuire, care recunoaște că există un drum al reîntregirii, al clarității, al iubirii conștiente.

În mod simbolic, această reîntoarcere a început în anii ’50, când un cutremur a dezvăluit sub un templu colonial un vechi Templu Incaș de Aur, împlinind una dintre profețiile Mosoq, „timpul care vine”. În aceeași perioadă, tribul Q’ero a coborât pentru prima dată în lume, la festivalul Q’olloriti, întâmpinat de zeci de mii de oameni cu cuvintele: „Vă așteptăm de cinci sute de ani.”

„Vulturul Nordului (rațiunea, știința) și Condorul Sudului (inima, intuiția) vor zbura din nou împreună”- semn al reunificării dintre cunoașterea modernă și înțelepciunea ancestrală.

Ce înseamnă să lucrăm cu Roata Vieții?

Pe parcursul celor patru module, ne susținem unii pe alții să pășim cu curaj în propriul adevăr, să eliberăm vechi povești, frici și tipare care ne limitează și să ne reconectăm cu înțelepciunea profundă a Sinelui. Lucrul cu Roata Vieții este o călătorie în care fiecare direcție ne invită să explorăm un aspect esențial al ființei noastre – corp, minte, suflet (inimǎ) şi spirit  într-un cadru sigur, susținut de ritual, comunitate, natură și prezență conștientă. Este un proces revelator, care aduce nu doar înțelegere mentală, ci ne transformă prin experiență directă, emoțională și energetică. Este un spațiu în care susținem unii pe alții să:

  • accesăm schimbarea din interior și să ne întoarcem în lume mai întregi, mai ancorați și mai autentici
  • lăsăm în urmă povești vechi, traume și condiționări care nu ne mai definesc, curățând spațiul interior pentru ceva nou și autentic
  • privim cu blândețe umbrele noastre, învățând să transformăm frica, rușinea și blocajele în resurse de putere și claritate
  • ne activăm darurile interioare, acele părți din noi care au fost uitate, dar care așteaptă să se exprime
  • ne clarificăm direcția și viziunea, astfel încât viața noastră să fie ghidată de suflet, nu de automatisme sau așteptări exterioare
  • ne reconectăm cu natura, cu Sinele și cu propria energie vitală, regăsind un sens mai adânc în fiecare zi
  • parcurgem acest drum alături de oameni care aleg sinceritatea ca formă de putere și împărtășirea ca formă de vindecare.

Cum se desfășoară Roata Vieții?

Lucrul cu Roata Vieții este un proces transformațional structurat în patru module, fiecare dedicat uneia dintre cele patru direcții sacre: Sud, Vest, Nord și Est. Fiecare modul are o durată de 3 zile și reprezintă o poartă de trecere – un spațiu ritualic și profund în care ne reconectăm cu Sinele, lucrăm cu energiile specifice direcției, eliberăm blocaje și activăm noi perspective. În cadrul fiecărui modul lucrăm prin:

  • ritualuri și ceremonii inspirate din tradiția andină
  • practici de introspecție, vindecare și reconectare cu Sinele
  • cerc de împărtășire și conectare cu natura
  • activarea resurselor interioare care susțin procesul de transformare.

La finalul fiecărui modul, pleci nu doar cu trăiri și revelații, ci și cu unelte practice și ritualuri care te vor susține în continuare în procesul tău de transformare. Fiecare direcție activată în Roată deschide o etapă nouă în viață, iar tu vei avea tot ce îți trebuie pentru a-ți continua drumul, cu încredere și discernământ.
 
Între module, oferim spațiu și ghidare pentru integrare, astfel încât transformările să nu rămână doar experiențe intense, ci să se așeze firesc în viața ta de zi cu zi, în alegerile pe care le faci, în relațiile tale, în felul în care gândești, simți și acționezi. Prin înțelegerea și integrarea acestor învățături, vei putea naviga cu mai multă claritate prin provocările vieții, onorând atât lumina, cât și umbrele tale interioare. Facilitatorii școlii noastre sunt Valentin Neață și Aurora Dumitrescu.

Pentru cine este Roata Vieții?

Roata Vieții este pentru tine dacă simți în adâncul sufletului că e momentul să:

  • te reconectezi cu esența ta autentică și să deschizi o nouă etapă de creștere personală
  • eliberezi vechile tipare care te-au limitat și să îmbrățișezi o viață trăită cu mai multă conștiență, curaj și bucurie
  • înveți cum să onorezi fiecare moment al existenței tale ca pe un dar sacru
  • îți asumi puterea interioară și să te deschizi către o transformare reală,
  • lași în urmă tot ce nu îți mai servește și renaști din esența ta, mai liber, mai puternic, mai autentic
  • îți înțelegi viața dintr-o perspectivă mai înaltă, dar și mai profund ancorată în realitate
  • îți dorești o comunitate în care ești susținut, alături de ghizi care au trăit și integrat acest drum, pe parcursul multor ani de studiu, practică și facilitare, care știu cum să țină un spațiu în care tu să te descoperi cu adevărat.

Aceasta este Roata Vieții – nu doar un curs de dezvoltare personală și spirituală, ci o călătorie de reamintire, reîntregire și reconectare cu ceea ce ești cu adevărat. Un spațiu sacru unde sufletul tău se poate întoarce acasă.

Te invităm să faci un pas curajos către tine însuți, să intri în puterea ta autentică, să îți onorezi esența și să îți trăiești viața dintr-un loc de echilibru, înțelepciune și libertate. Roata Vieții este aici să te susțină în această transformare. Pas cu pas, direcție după direcție, fii gata să devii cea mai puternică versiune a ta.

Calendar evenimente Roata Vieții:

  • Roata Vietii

    Roata Vieții, Modul 1 SUDUL Arhetipul Șarpelui, 20 – 22 martie 2026

    O călătorie interioară de vindecare, putere și reconectare cu Sinele.…

    Read more

Ai întrebări?
Suntem aici pentru tine.

Explorarea interioară vine adesea cu nelămuriri, curiozități sau dorința de a înțelege mai bine cum lucrăm. Dacă nu ai găsit răspunsul căutat pe site, în detaliile evenimentelor din secțiunea Calendar și nici în întrebările frecvente de mai jos sau simți nevoia să afli mai multe informații, te încurajăm să ne scrii. Lasă-ne un mesaj și îți vom răspunde în cel mai scurt timp posibil.

Găsești noutăți și aici:
GDPR

Testimoniale

stele rating

Roata Vieții a fost oglinda clară de care aveam nevoie ca să-mi regăsesc echilibrul și direcția, un moment revelator care a adus claritate și reconectare cu ce e cu adevărat important pentru mine. M-a ajutat să-mi aliniez pașii cu inima și să pornesc mai încrezător pe drumul meu.

Mihai

stele rating

Sesiunea de Iluminare a fost ca o renaștere interioară. Am simțit cum o lumină blândă pătrunde în straturile adânci ale ființei mele, eliberând tensiuni vechi și aducând o pace pe care o căutam de mult. Simt că pot să accesez posibilități care nu erau disponibile până acum.

Șerban

stele rating

A fost ca și cum o parte pierdută din mine s-a întors acasă; m-am simțit din nou întreagă, prezentă și ancorată în cine sunt cu adevărat. Am regăsit o liniște profundă și o claritate pe care nu le mai simțisem de ani, ca și cum sufletul meu a fost văzut, ascultat și îmbrățișat.

Ioana

Articole

Medicina energetică șamanică nu repară, ci susține: creează acel spațiu sacru în care sufletul își amintește cine este și își regăsește puterea. În această secțiune găsești câteva linkuri rapide către o parte dintre articolele scrise de Valentin Neață, texte care te pot sprijini să înțelegi mai clar cum funcționează Corpul de Lumină, ce înseamnă vindecarea în plan energetic și cum poți integra aceste perspective în parcursul tău personal. Te invităm să le citești.